Cunoscutul jurnalist de știință Alexandru Mironov a descris, în revista Știință&Tehnică, ediția februarie 2012, o tehnologie de extracție a aurului nepoluantă, alternativă la metoda cu cianuri propusă de RMGC și contestată în cadrul protestelor de stradă, de la început de septembrie 2013.
În contextul în care liderii politici ai principalelor partide s-au pronunțat împotriva proiectului de exploatare RMGC, iar acesta din urmă urmează a fi respins în Parlamentul României, republicăm aici articolul d-lui Mironov, invitând oficialii români și mass media să investigheze mai amănunțit cazul alternativei nepoluante propuse la Baia Mare.
Am descris cu puțini ani în urmă – în revista „Esenţial” şi ziarul „Cronica Română”, într-o emisiune de televiziune şi în alta de radio – o tehnologie de extragere a aurului şi argintului din reziduuri miniere prin metode nepoluante, propusă de un grup de cercetare ştiinţifică numit SC Larechim (cercetători care lucraseră anterior la excelentul „Institut pentru metale neferoase” din Baia Mare pe care marea dezindustrializare l-a suprimat pur şi simplu).
Mediatiatizarea metodei a avut un efect neaşteptat, voi vorbi mai târziu despre dubioasa întâmplare de la Baia Mare, acum mă întorc la tehnologia descrisă de dr. ing. Vasile Coman, un manager cum puţini există în România şi un om în al cărui cuvânt te poţi încrede.
Prietenul Vasile Coman mi-a spus, atunci, că ei lucrau, de ceva vreme, la o tehnologie care, se pare, avea meritul de a evita cumplitele cianuri. Cele pentru care, vă amintesc, Ungaria ne-a reclamat la Parlamentul European, atunci când am poluat criminal râul Tisa. Băimarenii din echipa SC Larechim-ului descoperiseră un activator, o substanţă care, într-un mediu alcalin amoniacal, permite o reacţie cu cheltuială rezonabilă de energie. Adăugaseră încă o invenţie privind extragerea arsenului din pirite aurifere (brevet RO 120980 / 28.08.2003). În laboratoarele şi atelierele răposatului Institut pentru Metale Neferoase au construit o instalaţie pilot pentru recuperarea aurului şi argintului din piritele de la Şuior. Odată instalaţia pusă la punct, şi după un şir lung de experimente (24 şarje de câte 200 kg pirite), ei ajunseseră să poată asigura un proces constant de recuperare. Pe care îl pot sintetiza în câteva propoziţii.
Prin reactoare, vase de stocare şi uscătoarele instalaţiei s-au pompat 400 kg pirite aurifere (3 şarje au fost rebutate), tratate cu tiosulfat de sodiu în soluţie; în urma operaţiilor, chimiştii băimăreni au obţinut 43,97 g aur (cu un randament de 99,5% !) şi 165,7g argint (randament 91,4%), în 30 ore-manoperă, cu un consum de combustibili de 110 metri cubi de gaz metan, 500kwh energie electrică şi 3 metri cubi de apă. Dar din prelucrare rezultă şi un produs secundar de mare valoare, trisulfura de arsen. La o rejudecare a procesului tehnologic, iată ce rezultă: că din o tonă pirită auriferă se obţin 13,25 kg trisulfură de arsen, la un preţ de prelucrare de 1426,24 RON. Ceea ce înseamnă că această substanţă utilă în industria vopselurilor, pirotehnie, fibre optice, aliaje speciale, chiar în industria de armament s-a obţinut la SC Larechim cu doar 400 euro/kg (dar, atenţie, pe piaţa mondială se vinde la preţuri mult mai mari, între 5000 euro-8000 euro, după cum variază bursa materiilor prime!). Un calcul simplu ne arăta că din cele 500.000 tone aflate atunci în haldele de la Flotila centrală s-ar fi putut obţine, doar prin valorificarea acestui produs secundar, sume ameţitoare – preiau cifra din raportul băimărean: 341.890.000 euro!! Şi chiar dacă aurul şi argintul recuperate din haldele Maramureşului nu reprezintă decât 20% din această sumă, să recunoaştem că averea din deşeurile minelor aurifere este uriaşă, putând să acopere datoriile externe ale României– aşa cum s-a întâmplat, de pildă, cu celebrul zăcământ de la Comstock din Virginia City, Nevada, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, care a echilibrat, în acea vreme, balanţa comercială a SUA!
Or, noi şi urmaşii noştri nu avem moştenire din istoria milenară a mineritului doar haldele maramureşene (cu 10-12 g aur per tonă şi 50 g argint per tonă), ci şi pe cele de la Certej – Deva (8-10 g aur şi 150 g argint per tonă) şi Roşia Montană (2 g aur şi 15 g argint per tonă). Adica: „Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă.”
Îi numesc pe eroii de atunci ai cercetării ştiinţifice din Maramureş: dr. ing. Jack Goldstein, ing. Gabriel Duda, dr. ing. Corneliu Pop, ec. Loredana Năftănăilă şi dr. ing. Vasile Coman, nu ştiu dacă ei mai lucrează şi acum la acel proiect, trebuie să vă spun că în 2009 ei adresaseră o scrisoare-manifest Academiei Române, preşedintelui ei, prof. univ. Ionel Haiduc, chimist cu largă recunoaştere internaţională, dar au fost sesizate şi ministerele de resort (ale Economiei şi Mediului).
Fac fixarea temei – aşa cum am învăţat la cursurile de pedagogie – o fac pentru politicieni: pentru 1 kg aur şi 5 kg argint extrase din haldele de pirite prin metoda SC Larechim se consumă 0,7 t tiosulfat de sodiu, între 0,2 şi 0,9 t var, 0,02 t NaOH, 0,5 t sulfat de amoniu şi circa 0,03 t „activatori”. În total, de 1,5-2 ori mai mult cantitativ decât pentru tehnologiile pe bază de cianuri – dar la preţuri de 2,5 ori mai mici!
Adăugaţi câştigul enorm pe care îl aduce trisulfura de arsen – şi aveţi în faţă una dintre posibilele mari lovituri economice ale României. Mai era atunci nevoie de doar o investiţie de circa 100.000 euro, care ar fi trebuit să ţină în viaţă grupul de chimişti băimăreni şi să contribuie la apărarea bogăţiilor ţării şi curăţeniei ei.
Dar: la scurtă vreme după demersurile mele jurnalistice, laboratorul de la Baia Mare a fost vandalizat de indivizi rămaşi, fireşte, necunoscuţi. Este vorba, desigur, de o coincidenţă absolut întâmplătoare cu ofensiva mediatică din ultima vreme – ziare, posturi de radio, dar mai ales clipuri la diverse televiziuni – care vrea să ne convingă să ne aplecăm şi să culegem miliardele de dolari pe care vrea să ni le ofere o companie, desigur, mare prietenă a României. Generozitatea copleşitoare a căutătorilor de aur – „Nu vreţi 4 miliarde de dolari?” – vrea, desigur, să ne facă să privim cu mai multă bunăvoinţă aventura. Numai că, în ceea ce mă priveşte, eu sunt oltean-basarabean, şi în ambele ţinuturi româneşti bântuie ideea că atunci când cineva vrea neaparat să-ţi facă prea mult bine, trebuie să fii atent, foarte atent cu intenţiile lui…
de Alexandru Mironov
sursa: stiință și tehnică