Misterioasele statui din Insula Pastelui, aflata in sud-estul Oceanul Pacific, isi dezvaluie noi secrete. Arheologii au descoperit ca vestitele capete din piatra, realizate incepand cu anul 1100, au si corpuri ingropate in pamant.

Noi fotografii ale statuilor din Insula Pastelui, facute publice de catre arheologi, arata adevarata forma a acestora, potrivit FoxNews.

Cele 887 de sculpturi faimoase din Insula Pastelui sunt cunoscute in intreaga lume ca niste capete din piatra si sunt numite moai.

“Aceste statui, care sunt cele mai fotografiate de catre turisti, au fost ingropate pana la jumatatea trunchiului. Este usor de inteles ca publicul nu a avut nicio idee ca acestea au si corpuri”, a spus Jo Anne Van Tilburg, director al proiectului din Insula Pastelui.

Convingerea actuala a arheologilor este ca statuile au fost sculptate intre anii 1100 si 1800 d.Hr.

“Am venit in Insula Pastelui in 1981. Am fost impresionata de numarul de statui si pentru ca acestea erau accesibile. Am vrut sa stiu ce se gaseste dedesubtul lor”, a spus Van Tilburg.

Au fost inventariate 887 de statui, desi Van Tilburg sustine ca numarul acestora se apropie de 1.000. Arheologul a continuat o noua faza de lucru cand a sapat in jurul statuilor.

“Este pentru prima data cand cineva a sapat in vederea unei documentari stiintitifice”, a declarat Van Tilburg.

Cercetarile sale au scos in evidenta dovezi ale unor ceremonii desfasurate pe insula. Ea a gasit si morminte umane in apropierea statuilor.

Recentele sapaturi au dezvaluit modul cum au fost sculptate uriasele capete – unele dintre ele avand o inaltime de peste 9 metri. Autorii au realizat monumentele de la baza spre partea de sus.

“Am gasit peste 500 de unelte de piatra. Statuile au fost sculptate cu ajutorul diferitelor instrumente, unele dintre ele fiind obtinute din bazalt si obsidian”, a explicat Van Tilburg.

Dar scopul acestor sculpturi gigantice, motivul existentei lor nu este inca pe deplin inteles de catre oamenii de stiinta.

sursa: ziare.com

Prin hotărârea nr. 852/14.12.2014 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România se dispun o seamă de modificări ale Statutului profesiei de avocat.

Astăzi mi-am propus să analizez doar una dintre noutățile pe care le aduce această hotărâre: LEGITIMAȚIA DE AVOCAT.

După cum bine știți, până în acest an, avocații din Baroul București aveau un document de legitimare profesională din plastic, inscripționat cu toate datele necesare. În plus, existau elemente de securitate care făceau greu de falsificat un astfel de document (hologramă, etc.). Acest document din plastic avea și un cod de bare inclus, astfel că – pentru avocații care din motive de conștiință sau religie nu doreau să primească un document ce conține cod de bare – li se elibera un document în format clasic, de tip carnețel, pe suport de hârtie – model folosit și în multe alte barouri din țară și în prezent. Evident, erai descurajat să îți iei carnet de avocat pe suport de hârtie, prin impunerea obligativității vizării carnetului (cu ștampilă și semnătură de la decan) trimestrial, pe când cardul de plastic era emis pe un an întreg, fără obligativitatea luării vizei (tactică adoptată de autorități și în cazul pașapoartelor de călătorie biometrice – cu cip de proximitate – valabile 5 ani – față de alternativa la acestea – valabile doar un an).

Ei bine din acest an, potrivit hotărârii consiliului UNBR “avocaţii definitivi se legitimează, în toate cazurile, cu un card prevăzut cu cip de proximitate, conform modelului prevăzut în contractul de licenţă încheiat între U.N.B.R. şi Consiliul Barourilor Europene (în continuare C.C.B.E.) – în calitatea acestuia de titular al drepturilor privitoare la deţinerea şi utilizarea cardului european de identitate pentru avocaţi”.

Singurele detalii cu privire la noul tip de card sunt:

“şi care va cuprinde în mod obligatoriu, potrivit formatului corespunzător al acestuia, cel puţin următoarele menţiuni:

.           Uniunea Naţională a Barourilor din România – U.N.B.R.,

.           sigla U.N.B.R.,

.           baroul,

.           numele, prenume, fotografia şi titlul profesional al avocatului;

.           numărul cardului corespunzător codului unic al avocatului din sistemul de evidenţă oficială al avocaţilor denumit „Tabloul naţional al avocaţilor”;

.           data înscrierii în barou ;

data definitivării în profesie;

.           durata de valabilitate, care nu poate depăşi 5 ani de la data emiterii.

În spaţiul de deasupra fotografiei de pe faţa 2, se aplică de către baroul în tabloul căruia este înscris avocatul, viza anuală, sub formă de timbru holografic, cu inscripţia „Vizat ….” (se indică anul) şi care atestă că avocatul este înscris în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei din barou, în anul pentru care s-a aplicat viza.

Aplicarea vizei anuale se face după verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, de statutul profesiei şi de hotărârile consiliului baroului.

La eliberarea cardului, se va achita de către avocat suma necesară confecţionării şi implementării sistemului informatic de gestionare a acestuia, care a fost avansată de către U.N.B.R.

Modelele de legitimaţie vechi aflate în circulaţie şi care sunt în vigoare potrivit vizelor aplicate de către barou, sunt valabile până la data înlocuirii lor cu formele de legitimaţie prevăzute de prezenta hotărâre. În cazul Barourilor Bucureşti, Dolj şi Ilfov, data limită prevăzută pentru înlocuirea modelelor de legitimaţie vechi aflate în circulaţie va fi stabilită prin hotărârea consiliului baroului.”

Recapitulând un pic informația, aflăm de fapt că noul tip de card va fi inscripționat vizibil (față verso) cam cu aceleași informații ca și până în prezent, însă cu două mari diferențe: durata de valabilitate – care nu va ma  fi de un an, ci de 5. Și cipul de proximitate.

Chestiunea cipului de proximitate este una delicată, căci acest “amănunt” aduce schimbări mult mai mari decât ar părea la prima vedere.

Aalizând “motivația” introducerii acestui “element” de décor – cum îl consideră unii colegi insufficient informați, aflăm tot din hotărârea consiliului UNBR că cipul de proximitate constituie o cerință obligatorie pentru cardul “european” de avocat. Oare așa să fie ? Îmi amintesc de legitimațiile colegilor avocați din Ungaria, Franța și Italia, care nu aveau nici un cip inclus. Dar poate greșesc eu și nu m-am uitat bine…

În fine din discuțiile avute pe holurile instanțelor cu unii colegi avocați – despre noul document de legitimare profesională – m-a surprins lipsa de viziune de ansamblu a acestora, obtuzitatea în fața consecințelor pe termen lung ale acceptării unui astfel de document profesional și, cel mai grav – lipa de informare și mai ales, de curiozitate.

Se presune (în teorie !) că avocatul este o categorie de om aparte, care judecă lucrurile prin prisma legislației – cu care ar trebui să fie la curent, fiind servit în acest demers de o logică imbatabilă. Cu regret afirm că nu am regăsit nimic din toate acestea la majoritatea colegilor cu care am discutat, motiv pentru care am simțit nevoia să scriu acest articol.

Un prim aspect care m-a frapat este acela al CONSECINȚELOR includerii pe documentul de legitimare profesională – al cipului de proximitate. În primul rând se pune întrebarea

CE ESTE UN CIP DE PROXIMITATE ?

Cipul de proximitate este un microcip incorportat în materialul documentului, dotat cu o antenă incorporată fiind emiţător şi receptor de frecvențe radio. Circuitul antenei funcționează ca un receptor pasiv, antena alimentând cipul cu tensiuni voltaice minuscule prin fenomenul de inducție electromagnetică – în prezența unui câmp electric. Stimulat de prezența câmpului electric, cipul emite pe o anumită frecvență un “răspuns” sub forma unui semnal emis prin intermediul aceluiași circuit de tip antenă, semnalul putând fi citit de la o distanță ce variază în funcție de puterea câmpului electric ce stimulează “antena” aferentă microcipului.

S-au făcut teste ce demonstrează că un astfel de document cu cip poate fi “citit” – în condiții optime – cu decodoarele “oficiale” de la o distanță de câțiva metri. Avem banalul exemplu al etichetelor “inteligente” de pe produsele din magazine (bazate pe aceeași tehnologie RFID), care declanșează alarma în cazul în care sunt detectate de senzorii de la ieșirea din magazine.

Mai nou, și telefoanele de tip smartphone de ultimă generație au inclusă funcția NFC (near field communication) prin care pot “citi” astfel de microcipuri cu tehnologie RFID (Rafio Frequency Information Device).

În prezent, în București, cartelele de tip RATB folosesc astfel de cipuri RFID. De asemenea regăsim aceeași tehnologie în pașapoartele electronice și cardurile bacare de tip smart cu tehnologia contactless.

Se preconizează că din luna aprilie a acestui an, se vor implementa și noile cărți de identitate electronice pentru populație având inserate aceleași microcipuri RFID.

CARE SUNT PROBLEMELE ACESTOR NOI TEHNOLOGII ?

1. SECURITATEA DATELOR ȘI INFORMAȚIILOR CU CARACTER PERSONAL. CONCEPUL DE INTIMITATE (PRIVACY).

Diferența majoră dintre un document cu cip RFID și unul fără, este aceea că cipul RFID naște posibilitatea “citirii” de la distanță a datelor înscrise în el, fără acordul posesorului. Se preconizează că în viitor vor exista cititoare de RFID de tipul celor de la ieșirea din magazine, care vor “citi” automat cipul aflat asupra unei persoane la momentul în care aceasta intră sau iese din sau într-un anumit spațiu (Tribunal, Parchet, instituție publică, etc.), ne-mai-fiind necesară scoaterea documentului din buzunar.

În aceste condiții, conceptul de intimitate al posesorului de RFID tinde să dispară complet, acesta putând fi urmărit pretutindeni de către cei ce dețin controlul asupra acestei tehnologii.

2. CE DATE CONȚINE CIPUL ȘI CUM POT FI ACCESATE/MODIFICATE ?

Din păcate, consiliul UNBR nu a găsit e cuviință  să informeze și pe destinatarii noilor documente cu privire la conținutul informațional al acestor cipuri de proximitate respectiv: ce date vor fi înscrise în el (dacă conțin date din categoria celor protejate de lege, cu caracter personal), dacă acestea vor fi sau nu criptate, care sunt persoanele sau autoritățile care vor avea acces la citirea acestor date. Cum, cine, în ce condiții și cu ce tehnologie se poate modifica conținutul datelor de pe cip ?

În calitate de avocați, care ar trebui să avem, sau pretindem că avem o cunoaștere a legislației peste media populației – nu putem ignora aceste aspecte de ordin legal.

Astfel, art. 31 (1) din Constituţie prevede că „dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit.” Cu atât mai mult, avocatul are dreptul de a cunoaşte, oricând doreşte, care sunt datele despre persoana sa, cuprinse în conţinutul documentului său de legitimare profesională. Limitarea, îngrădirea accesului acestuia la datele de pe cipul inserat în documentul său de identificare, existenţa posibilităţii de inserare şi/sau modificare a acestor informaţii fără ştirea sau controlul posesorului documentului constituie o încălcare flagrantă a dreptului prevăzut de art. 31 din Constituţia României.

Aceste drepturi sunt reţinute în mod expres şi în din Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date cu toate componentele şi atributele unui astfel de drept: Dreptul de acces la date (art. 13), Dreptul de interventie asupra datelor (art. 14), Dreptul de opozitie la înscrierea unor date (art. 15).

Redau dispoziţiile din Legea nr. 677/2001, care demonstrează clar incompatibilitatea acestora cu prevederile hotărârii UNBR:

Art. 4 (1) Datele cu caracter personal destinate a face obiectul prelucrarii trebuie sa fie:
c) adecvate, pertinente si neexcesive prin raportare la scopul in care sunt colectate si ulterior prelucrate;

Art. 5.(1) Orice prelucrare de date cu caracter personal, cu exceptia prelucrarilor care vizeaza date din categoriile mentionate la art. 7 alin. (1), art. 8 si 10, poate fi efectuata numai daca persoana vizata si-a dat consimtamantul in mod expres si neechivoc pentru acea prelucrare.

Art. 8. (1) Prelucrarea codului numeric personal sau a altor date cu caracter personal avand o functie de identificare de aplicabilitate generala poate fi efectuata numai daca:
a) persoana vizata si-a dat in mod expres consimtamantul; sau
b) prelucrarea este prevazuta in mod expres de o dispozitie legala.
(2) Autoritatea de supraveghere poate stabili si alte cazuri in care se poate efectua prelucrarea datelor prevazute la alin. (1), numai cu conditia instituirii unor garantii adecvate pentru respectarea drepturilor persoanelor vizate.

Conditiile transferului in strainatate al datelor cu caracter personal

Art. 29. (1) Transferul catre un alt stat de date cu caracter personal care fac obiectul unei prelucrari sau sunt destinate sa fie prelucrate dupa transfer poate avea loc numai in conditiile in care nu se incalca legea romana, iar statul catre care se intentioneaza transferul asigura un nivel de protectie adecvat.
(2) Nivelul de protectie va fi apreciat de catre autoritatea de supraveghere, tinand seama de totalitatea imprejurarilor in care se realizeaza transferul de date, in special avand in vedere natura datelor transmise, scopul prelucrarii si durata propusa pentru prelucrare, statul de origine si statul de destinatie finala, precum si legislatia statului solicitant. In cazul in care autoritatea de supraveghere constata ca nivelul de protectie oferit de statul de destinatie este nesatisfacator, poate dispune interzicerea transferului de date.
(3) In toate situatiile transferul de date cu caracter personal catre un alt stat va face obiectul unei notificari prealabile a autoritatii de supraveghere.
(4) Autoritatea de supraveghere poate autoriza transferul de date cu caracter personal catre un stat a carui legislatie nu prevede un nivel de protectie cel putin egal cu cel oferit de legea romana atunci cand operatorul ofera garantii suficiente cu privire la protectia drepturilor fundamentale ale persoanelor. Aceste garantii trebuie sa fie stabilite prin contracte incheiate intre operatori si persoanele fizice sau juridice din dispozitia carora se efectueaza transferul.
(5) Prevederile alin. (2), (3) si (4) nu se aplica daca transferul datelor se face in baza prevederilor unei legi speciale sau ale unui acord international ratificat de Romania, in special daca transferul se face in scopul prevenirii, cercetarii sau reprimarii unei infractiuni.
(6) Prevederile prezentului articol nu se aplica atunci cand prelucrarea datelor se face exclusiv in scopuri jurnalistice, literare sau artistice, daca datele au fost facute publice in mod manifest de catre persoana vizata sau sunt strans legate de calitatea de persoana publica a persoanei vizate ori de caracterul public al faptelor in care este implicata.

Situatii in care transferul este intotdeauna permis

Art. 30. Transferul de date este intotdeauna permis in urmatoarele situatii:
a) cand persoana vizata si-a dat in mod explicit consimtamantul pentru efectuarea transferului; in cazul in care transferul de date se face in legatura cu oricare dintre datele prevazute la art. 7, 8 si 10, consimtamantul trebuie dat in scris;
b) cand este necesar pentru executarea unui contract incheiat intre persoana vizata si operator sau pentru executarea unor masuri precontractuale dispuse la cererea pesoanei vizate;
c) cand este necesar pentru incheierea sau pentru executarea unui contract incheiat ori care se va incheia, in interesul persoanei vizate, intre operator si un tert;
d) cand este necesar pentru satisfacerea unui interes public major, precum apararea nationala, ordinea publica sau siguranta nationala, pentru buna desfasurare a procesului penal ori pentru constatarea, exercitarea sau apararea unui drept in justitie, cu conditia ca datele sa fie prelucrate in legatura cu acest scop si nu mai mult timp decat este necesar;
e) cand este necesar pentru a proteja viata, integritatea fizica sau sanatatea persoanei vizate;
f) cand intervine ca urmare a unei cereri anterioare de acces la documente oficiale care sunt publice ori a unei cereri privind informatii care pot fi obtinute din registre sau prin orice alte documente accesibile publicului.

Întrucât comunicarea datelor cu character personal prin tehnologa cipului de proximitate intră in categoria comunicațiilor electronice, sunt incidente și dispozițiile art. 4 din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice – care prevăd garantarea confidențialității comunicărilor:

„(1) Confidentialitatea comunicarilor transmise prin intermediul retelelor publice de comunicatii electronice si a serviciilor de comunicatii electronice destinate publicului, precum si confidentialitatea datelor de trafic aferente sunt garantate.
(2) Ascultarea, inregistrarea, stocarea si orice alta forma de interceptare ori supraveghere a comunicarilor si a datelor de trafic aferente este interzisa, cu exceptia cazurilor urmatoare:
a) se realizeaza de utilizatorii care participa la comunicarea respectiva;
b) utilizatorii care participa la comunicarea respectiva si-au dat, in prealabil, consimtamantul scris cu privire la efectuarea acestor operatiuni;
c) se realizeaza de autoritatile competente, in conditiile legii.
(3) Prevederile alin.(1) si (2) nu aduc atingere posibilitatii de a efectua stocarea tehnica necesara, in scopul transmiterii comunicarii, in conditiile respectarii confidentialitatii.”.

3. SĂNĂTATEA POSESORULUI

Există numeroase studii de specialitate care au demonstrat impactul negativ asupra sănătăţii al microcipurilor purtate foarte aproape de corp. În condiţiile în care microcipul incorportat în document nu este unul intert, ci este emiţător şi receptor, fiind dotat cu o antenă incorporată în documentul de identificare, apreciem că se impunea efectuarea unui studiu medical privind impactul asupra sănătăţii persoanelor, în condiţiile în care un astfel de document este purtat foarte aproape de corp.

Aşa cum a relevat şi studiul efectuat de Associated Press, implanturile cu microcipuri testate pe animale de laborator au produs cancer – conform dr. Katherine Albrecht, expert în probleme de securitate personală – privacy expert şi vechi oponent al implementării cipurilor.

Potrivit Associated Press, o serie de studii care se întind pe o perioadă de 10 ani au arătat că şoarecii şi şobolanii injectaţi cu celule transmiţătoare au dezvoltat tumori maligne cu creştere rapidă, care s-au dovedit letale în 1 din 10 cazuri. Tumorile au apărut în ţesuturile din jurul microcipurilor şi deseori au crescut până la acoperirea completă a sistemului, susţin cercetătorii.

Albrecht a aflat despre legătura dintre microcipuri şi cancer când proprietarul unui câine care murise din cauza unei tumori cauzate de un cip le-a contactat pe ea şi pe Liz McIntyre, împreună cu care a semnat cartea “Cipuri-spioni”. Apoi Albrecht a găsit studii  medicale dovedind legătura dintre implantul cu microcipuri şi cancer şi în cazul altor animale. Înainte ca ea să le aducă în atenţia Associated Press, studiile au fost necunoscute atenţiei publice.

După o investigaţie de patru luni, jurnaliştii Associated Press au descoperit mai multe documente care arătau legătura dintre cancer şi implantul cu microcipuri. O parte dintre aceste documente au fost publicate înainte ca Applied Digital Solutions – compania mamă a VeriChip – să ceară acordul FDA (Food and Drug Administration – o agenţie din domeniul medical din SUA) pentru a pune pe piaţă implanturile pentru oameni. Compania VeriChip a obţinut aprobarea FDA în anul 2004, sub supravegherea secretarului de stat al Departamentului Sănătăţii din SUA, pe atunci Tommy Thompson, care ulterior a primit un post de conducere în companie.

Potrivit politicii FDA, era responsabilitatea firmei VeriChip să aducă în atenţia FDA cercetările medicale care au semnalat efectele nocive ale acestei tehnologii, dar directorul VeriChip, Scott Silverman, pretinde că nu au ştiut despre astfel de cercetări.

Albrecht şi-a arătat scepticismul că o companie ca VeriChip, având drept preocupare majoră implantul cu microcipuri, nu ar fi fost informată despre studiile relevante din domeniu. “Ar fi o neglijentă din partea domnului Silverman să nu ştie despre aceste cercetări. Iar dacă ştia despre astfel de studii, cu siguranţă a avut un motiv să nu le divulge”, spune Albrecht. “Dacă FDA ar fi ştiut de legătura dintre microcipuri şi cancer, poate nu ar fi aprobat niciodată produsele companiei lui Silverman”.

În condiţiile în care în România nu s-a efectuat un studiu de specialitate asupra impactului, apreciem ca periculaosă și potențial dăunătoare sănătății inițiativa inserării cipurilor RFID în documentele de orice fel ale românilor.

4. ASPECTE DE ORDIN ETIC/RELIGIOS

Anii trecuți a avut loc o dezbatere amplă atât în presă cât şi în rândurile credincioşilor din mai multe confesiuni recunoscute de lege – în frunte cu Biserica Ortodoxă Română, pe tema afectării drepturilor pe criterii de conştiinţă şi religie – din perspectiva introducerii documentelor de identificare cu cipuri de proximitate.

E binecunoscut faptul că, anterior, în chestiunea pașapoartelor biometrice, în comunicatul e presă publicat pe site-ul oficial al Patriarhiei Române, în legătură cu problema paşapoartelor biometrice, se arată că „În vederea formulării unui punct de vedere oficial în cadrul şedinţei Sfântului Sinod din zilele de 25-26 februarie 2009, Patriarhia Română a solicitat Direcţiei Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor lămuriri privitoare la paşapoartele biometrice şi în ce măsură datele cuprinse în acestea nu aduc atingere libertăţii şi demnităţii persoanelor umane.”

Precizăm că şi Carta Drepturilor Fundamentale ale Omului, în art. 10, consfinţeşte dreptul persoanei la libertatea de conştiinţă şi religie.

În condițiile în care această tehnologie ce pare să ne invadeze documentele de identificare se apropie tot mai mult de profeția din Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul despre semnul fiarei:

Capitolul 13

16. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.

17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.

18. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.

În aceste condiții, este firesc să fie luată în calcul posibilitatea refuzării acestei tehnologii de către unii avocați, pe criterii de conștiință sau religie, precum s-a procedat și în trecut cu vechile legitimații de avocat.

ÎN PLUS, există o serie de întrebări la care UNBR nu a dat încă un răspuns:

1. Care sunt caracteristicile (aprobate prin lege) ale documentului electronic românesc – carte de avocat european – (tip de memorie, tip de criptare, model de RFID utilizat, rolul microchip-ului în gestionarea informaţiilor, câte nivele de securitate s-au proiectat pentru protecţia informaţiilor, cum se poate proteja informaţia la distrugere sau suprascriere)?

2.Care sunt standardele europene şi naţionale care au stat la baza proiectării arhitecturii interne a acestui document, în formatul actual, cuprinzând mediu de stocare electronică a datelor?

3.Care este instituţia investită cu protecţia şi accesul la datele înscrise în noile acte cu mediu de stocare electronică a datelor?

4.Ce instituţie şi la ce nivel are dreptul de actualizare şi/sau modificare a informaţiilor conţinute în mediile de stocare electronica a datelor cuprinse in cărțile de identitate (Dispozitiv de Identificare prin Radiofrecvenţă DIRF (RFID) sau altceva). În acest caz este inclus, ca etapă obligatorie, şi acordul prealabil al posesorului documentului?

5.Care este procedura de supraveghere a autorităţilor cu privire la corectitudinea utilizării informaţiilor stocate pe microchip-uri în scopul strict al identificării persoanei?

6.Care este procedura de auditare a autorităţilor privind utilizarea corectă a informaţiilor stocate? Cine face auditul acestor autorităţi? Cine asigură auditarea nivelului de criptare a documentelor şi a metodologiei folosite ?

7.Care este actul normativ ce prevede sancţionarea instituţiilor cu atribuţii în materie, în cazul încălcării normelor de utilizare a informaţiilor stocate în microchip?

8.Care este garanţia că vor fi respectate prevederile art. 7 din Legea 248/2005 modificată prin OUG 207/2008 privind regimul de circulaţie al cetăţenilor români în străinătate?

9.Care este modalitatea de achiziţie a echipamentelor şi serviciilor aferente implementării sistemului de emitere a cardurilor de avocat cu cipuri de proximitate ?

10.Care este istoricul modalităţii de achiziţie a echipamentelor şi serviciilor aferente implementării sistemului de emitere a cărților de identitate electronice (studiu de fezabilitate, proiect tehnic, punctaje tehnice acordate, etc.) şi care sunt criteriile care au stat la baza declarării câştigătorului. Totodată, care sunt costurile implementării noilor acte cu cip de proximitate şi de unde provin fondurile necesare?

11.Ce studii de vulnerabilitate şi risc există asupra mediilor de stocare a informaţiilor electronice sau a softurilor de scriere a noilor acte de identitate profesionale cu cip de proximitate?

12.Care este standardul internaţional aplicat în România privind funcţionarea sistemelor care lucrează cu date personale?

13.De la ce distanţă pot fi citite mediile/ dispozitivele de stocare a informaţiilor electronice din documentele de identitate utilizând dotarea actuală a autorităţilor din România?

14. De la ce distanţă pot fi citite mediile/ dispozitivele de stocare a informaţiilor stocate electronic din documentele de identitate profesională utilizând tehnologia existentă la nivelul autorităţilor din ţările membre ale UE şi SUA?

15.Sunt garantate următoarele cerinţe de confidenţialitate şi securitate a informaţiilor cu caracter personal? Cum?
a. sistemul să permită doar identificarea persoanei prin citirea informaţiilor de pe document (inscripţionate sau conţinute în mediul/dispozitivul de stocare a informaţiilor electronice), dar nu şi înregistrarea lor pentru utilizarea ulterioară (de ex.: cei care citesc documentul de identitate – nu pot salva informaţiile pentru o utilizare ulterioară în orice alt scop);
b. sistemul să permită interogări (cercetarea bazei de date) doar persoanelor autorizate şi să se poată extrage informaţii (prin orice mijloc – imprimare, tipărire etc.) numai aferente persoanelor autorizate.

16.Care este temeiul legal potrivit căruia posesorul poate să verifice daca informaţiile inscripţionate pe documentul  de identificare profesională – şi cele stocate în mediile/ dispozitivele de stocare a informaţiilor electronice sunt identice şi că nu există informaţii suplimentare nelegale sau pentru care nu şi-a dat acordul în scris.

17.Care este procedura legală privind consimţământul posesorului documentului în cazul modificării informaţiilor din mediul/ dispozitivul de stocare a informaţiilor electronice?

18.Care este fundamentarea juridică şi/sau tehnică potrivit căreia o memorie pasivă, cu rol de stocare a informaţiilor, în formatul clasic, nu a fost considerată ca suficientă pentru a fi inclusă în documentul  de identitate profesională?

19.Care este actul normativ în temeiul căruia se impune inserarea în cuprinsul documentului  de identificare profesională şi CNP-ul posesorului alături de toate celelalte informaţii?

20.Care este procedura legală prin care posesorul documentului poate verifica informaţiile conţinute în dispozitivul de stocare a informaţiilor electronice ?

21. A fost consultată Autoritatea de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal cu privire la introducerea mediului/dispozitivului de stocare electronică a datelor cu caracter personal  ale persoanei? În acest sens, există un act oficial în care să fie exprimată poziţia acestei autorităţi faţă de noile reglementări legislative privind documentele  de identificare profesională ?

Cred că firesc ar fi ca UNBR-ul să răspundă la toate aceste întrebări, să mai ales să dea dovadă de transparență decizională, supunând dezbaterii publice și consultării – proiectele decizionare cu un astfel de impact.

Atât eu cât și alți colegi avocați am solicitat decanului Baroului București, să ne elibereze pe motive de conștiință și religie – legitimații de avocat FĂRĂ CIP DE PROXIMITATE. Rămâne de văzut care va fi răspunsul decanului Baroului București.

Dezbaterea asupra subiectului abia a început – și rămâne deschisă.

ALTERNATIVE LA CIPUL DE PROXIMITATE

O alternativă excelentă la cipurile de proximitate ar fi tehnologia de tip QR. Această tehnologie deja larg-folosita in Japonia care se cunoaste sub numele de QR Codes. In pricipiu este un cod de bare cu citire in 2 dimensiuni.

QR Codes – un sumar al caracteristicilor de interes pentru utilizarea lor in locul microcipului:

1. Capacitate:
   1. poate stoca 7,089 caractere numerice. cu alte cuvinte daca s-ar folosi DOAR numere ca si cheie primara in baza de date, utilizand QR Codes, putem stoca 10 la puterea 7089 dosare. Pentru comparatie, populatia actuala a globului la data 08/01/09: 6,774,705,647, deci un numar de ordinul 10 la puterea 9.
   2. poate stoca 4,296 caractere alfanumerice.
   3. din 1. si 2. putem deduce ca am putea folosi 20 de caractere numerice pentru cheie primara si alte vreo 4,200 caractere alfanumerice pentru orice alte informatii care le dorim inscrise in Codul QR. In plus putem compacta aceste informatii cu algoritmul ZIP daca chiar dorim sa avem la dispozitie mult mai mult spatiu de stocare. (Compactarea nu este recomadata din punctul de vedere al transparentei informatiei afisate de cod.)
2. Transparenta si verificabilitate:
   1. Algoritmul de citire si scriere al Codurilor QR este informatie publica: citire – proiectul zxing scriere – proiectul google charts
   2. Oricine poate verifica datele inscrise pe codul QR folosind un simplu scaner sau webcam sau chiar calculare directa cu hartie si creion
3. Dreptul la intimitate:
   1. codurile QR se pot citi doar folosind lumina vizibila si doar daca actul este prezentat in linie neobstructionata de citire (daca actul nu este prezentat, el nu poate fi citit)
4. Toleranta la defecte:
   1. in caz de dificulatate de citire sau distrugere partiala a codului unele informatii pot fi recuperate
   2. informatiile citite se verifica prin algoritmul de citire, ceea ce duce la o auto-corectare a multor erori de citire

Avantaje fata de tehnologia RFID:

1. Transparenta:
   1. nimeni nu poate introduce informatii neperceptibile in documentul cu QR code. daca codul se re-imprima, el poate fi verificat de catre detinator (totalitatea informatiilor de pe el citita cu un simplu webcam).
2. Intimitate:
   1. nimeni nu poate citi de la distanta Codul QR. actul cu un asemenea cod trebuie prezentat de catre detinator pentru citire in mod voluntar.

Avantaje fata de codurile de bare:

1. Probleme de constiinta:
   1. Codurile QR nu contin pe 666 asa cum o face standardul EAN 13 de coduri de bare (pe larg folosit in Europa)
2. Capacitate:
   1. EAN 13 are o capacitate de 13 caractere numerice, QR Code poate stoca 7089 caractere numerice

Voi ce ați alege ?

Avocat Mihai Rapcea

Romania este singura tara din Europa care nu a facut nicio notificare catre UE pentru instituirea de restrictii la cumpararea terenurilor de catre straini. Rezultatul – 40% din suprafata arabila a tarii de 10 mil. de hectare este acum detinuta de straini cu acte sau fara. La aceasta suprafata se mai adauga alte cateva milioane de hectare detinute de arendasi straini care au drept de preemptiune la cumparare. Plus cateva milioane de hectare de padure. De mentionat ca romanii nu detin nici macar un hectar de teren arabil in vreo tara UE, potrivit datelor confederatiilor de agricultori. Tratatele de aderare, incheiate de tarile UE lasa la latitudinea fiecarei tari problematica vanzarii terenurilor catre straini, acesta fiind una care tine de siguranta alimentara a fiecarui stat. Cu alte cuvinte, problematica vanzarii terenurilor este una nationala, nu una comunitara. Tarile UE care au refuzat sa-si liberalizeze piata funciara si au notificat UE in consecinta nu au primit nicio sanctiune.

In tratatul de aderare la UE incheiat de Romania se precizeaza ca terenul arabil este un “capital”, in vreme ce tari precum Ungaria, de exemplu, au precizat in taratul de aderare ca terenurile sunt “bun national”.

Tratatul de aderare a fost “negociat” cu UE in anul 2004, in timpul mandatului premierului Adrian Nastase.

Negocierile au fost purtate de o delegatie condusa de ministrul de Finante de atunci, Mihai Tanasescu. Din echipa de negociere a facut parte si actualul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin.

ROMANIA: Romania este singura tara din Uniunea Europeana care nu a facut nicio notificare cu privire la vanzarea terenurilor catre straini, in vreme ce toate celelalte tari au notificat UE cu privire la interdictiile aplicate.

In Romania, persoanele juridice straine nu au niciul fel de restrictie la cumpararea de teren arabil si paduri, iar singura restrictie aplicata persoanelor fizice este preeptiunea vecinilor de lot la cumpararea terenului scos la vanzare. De asemenea, pot cumpara teren in Romania si apatrizii sau cetatenii non-UE daca au domiciul la momentul achizitiei intr-unul din statele UE.

Pana in prezent strainii detin cu acte, potrivit datelor APIA, 800.000 de hectare de teren arabil. In total, strainii detin cu acte sau neintabulate aproximativ 4 milioane de hectare de teren arabil, respectiv 40% din suprafata arabila a tarii. La acesta suprafata se adauga mai multe milioane de hectare de paduri aflate in proprietatea strainilor.
Daca polonezii au stabilit distanta de la granite pana la care se poate face cumpararea de teren de catre straini la 150 de km, la noi aceasta cu greu s-a majorat de la 10 km la 20 km doar la presiunile Ministerului Apararii Nationale.

POLONIA: trebuie sa faci dovada ca ai rezidenta timp de 12 ani in tara pentru a putea cumpara teren arabil. Polonia a limitat cumpărarea terenurilor la 150 de kilometri de graniţă.

BULGARIA: Parlamentul a votat pentru extinderea până în 2020 a interdicţiei de vânzare de terenuri agricole către străini. Comisia Europeană a avertizat că aceasta reprezintă o încălcare a angajamentelor internaţionale ale Bulgariei şi că Sofia ar putea fi pasibilă de sancţiuni financiare. În perspectiva aderării la UE în 2007, Bulgaria a modificat Constituţia, ridicând interdicţia impusă străinilor de a achiziţiona terenuri agricole. Un moratoriu care expiră la 1 ianuarie 2014 a fost totuşi introdus şi parlamentarii au decis să-l prelungească până la 1 ianuarie 2020.

UCRAINA: Parlamentul ucrainean a decis, în noiembrie 2012, prelungirea interdicţiei asupra vânzării terenurilor agricole până la 1 ianuarie 2016. Ucraina are o suprafaţă agricolă de 41,6 milioane de hectare, din care terenul arabil reprezintă 32,48 milioane de hectare. Aproximativ şapte milioane de loturi sunt deţinute de persoane fizice. Interdicţia asupra vânzării de terenuri agricole în Ucraina există din 1996 şi urma să expire la 1 ianuarie 2013.

UNGARIA: noile norme europene privind vânzarea fără restricţii a terenurilor agricole ar trebui să fie aplicate începând cu data de 15 iunie 2014, însă Guvernul ungar încearcă să-şi protejeze terenurile agricole prin câteva măsuri drastice. Astfel, persoanele din Ungaria despre care se constată că sunt implicate în vânzarea de teren agricol ungar către străini vor fi pasibile de până la cinci ani de închisoare. “Terenurile agricole ungare vor fi deţinute de unguri”, a afirmat şi primul ministru Viktor Orban, după semnarea unui acord, la Budapesta, cu şeful Camerei agricole ungare. Guvernul ungar a decis, încă din luna aprilie, să ofere spre concesionare 200 de mii de hectare de teren arabil către agricultori, în cadrul unui nou program care se aplică parcelelor de teren care sunt în prezent închiriate prin contracte ce expiră până la 31 mai 2017. Scopul programului este consolidarea fermelor de familie, precum şi a celor mici şi mijlocii. Ungaria intenţionează să reducă ponderea fermelor mari la 20 la sută din terenul arabil total, faţă de 50 la sută în prezent. Prin aceste măsuri, legislaţia ungară încearcă să apere agricultura de speculaţii şi de “capital străin”. Se consideră că până la un milion de hectare de teren agricol din Ungaria au fost vândute deja în mod disimulat unor străini, menţionează publicaţia MTI.

ESTONIA: Guvernul Estonian a facut notificare catre UE, iar acum a scos un draft de lege care prevede ca nu poti cumpara teren decat daca esti cetatean estonian.

GERMANIA: nu poti cumpara teren decat daca faci parte din economia Germaniei, adica, daca faci dovada ca platesti taxe acolo. Germania face apel la un instrumentar sofisticat de protectie a propriilor agricultori si a resurselor funciare nationale – instrumente juridice de preemptiune a colectivitatii locale in favoarea interesului public, legislatie nationala, dublata de regulamente locale, instrumente fiscale, instrumente structurale de amenajare funciara publica, instrumente financiare.

FRANTA: legislatia prevede că proprietarul nu poate face ce vrea pe terenul aflat in proprietatea sa, pentru că acesta face parte din patrimoniul naţional. Franta face apel la un instrumentar sofisticat de protectie a propriilor agricultori si a resurselor funciare nationale – instrumente juridice de preemptiune a colectivitatii locale in favoarea interesului public, instrumente fiscale, instrumente structurale de amenajare funciara publica, instrumente financiare. In Franta, nu mai putin de cinci ministere trebuie sa-si dea acordul pentru incheierea unei tranzactii funciare. Dupa obtinearea acordului de la autoritatile central urmeaza aceeasi procedura pentru obtinerea acordului autoritatilor locale. Practic, toate aceste masuri fac imposibila vanzarea terenurilor catre straini.

sursa: badpolitics.ro

De ani de zile scriu editoriale că România este pe cale de dispariţie din punct de vedere etnic. Cei doi factori ai comprimării poporului român până la dispariţie sunt următoarele: natalitatea scăzută la extrem şi emigraţia economică.

Noi cercetări scot în evidenţă dispariţia poporului român în viitorii ani, fără ca clasa politică, guvernanţii sau elita intelectuală a ţării să facă nimic ca să prevină dezastrul demografic. Situaţia dezastruoasă a demografiei româneşti e acceptată cu o senitate guvernamentală şi socială sub forma unei schizofrenii senile. În mod oficial, anul care abia s-a încheiat a avut cele mai puţine naşteri de când s-a înfiinţat România ca stat modern. Nici pentru anul 2014 sociologii nu au sperante mai mari si se asteapta la al 22-lea an consecutiv de scadere demografica. La fiecare doua minute si 15 secunde, un locuitor al tarii noastre moare. Şi deşi declinul demografic este aşteptat ca o certitudine şi în 2014, se pare ca speranta de viata va creste totusi anul acesta cu trei-patru luni.

“O societate nu poate sa se dezvolte nici datorita drumurilor, nici datorita canalizarii, nici datorita achitiei de bunuri, se dezvolta doar prin copii, prin volumul populatiei, prin forta de munca. Romania pierde in fiecare an un oras de dimensiuni medii, de 30.000 de locuitori”, a declarat Ana Bulai, sociolog. Potrivit specialistilor, daca ritmul se mentine, in 15 ani, populatia Romaniei va ajunge la nivelul din 1946, adica la 16 milioane.

Din datele furnizate de Institutul National de Statistica reiese ca, in 2014, va fi o inmormantare la fiecare doua minute, o nunta la fiecare 4 minute si 15 secunde si un divort la fiecare 15 minute si 45 de secunde. Natalitatea la ţigani, de 2,5 ori mai mare decat la români.

“Având în vedere că rata divorţurilor intr-adevar a crescut, foarte multe femei nu se mai bazeaza pe partener sau pe familie atunci cand vine vorba de un copil şi doresc ele sa aiba puterea financiara si capacitatea de a îngriji acel copil”, a declarat Bogdana Bursuc, psiholog.

Potrivit cifrelor, în 2014, din trei gravide, doua vor naste si una va avorta, astfel încât, conform statisticii din România, va fi o naştere la fiecare 2 minute si 40 de secunde şi un avort la fiecare 5 minute şi 15 secunde. “Copilul este o sursa de saracie in societatea modernă. În România, într-o foarte mare măsură atâta vreme cât un copil te costă pe an mai mult decât bugetul mediu al familiei. Pentru o familie, ca să aibă o decizie raţională, trebuie să aibă un venit mult peste mediu, dublu peste mediu”, a declarat sociologul Ana Bulai.

Vinovaţii principali sunt guvernele post-decembriste, care nu au dus o politică de încurajare a natalităţii.Niciun guvern nu a venit cu un pachet de măsuri de a încuraja ca familiile de români să procreeze prunci. Alocaţia pentru un copil este derizorie, iar îndemnizaţiile de mame au fost tăiate pentru a se da banii la clientela politică flămândă şi coruptă. Toate guvernele nu au luat măsuri economice pentru reducerea şomajului, dezvoltarea industrială şi înfiinţarea de noi locuri de muncă pentru a se reduce emigraţia economică care a dus la dispariţia a trei milioane de români după 1990 peste graniţe, lovind brutal piaţa muncii şi consumul. S-a dovedit că o ţară care are o demografie negativă, simultan va avea şi o scădere a economiei, cum e România. Ţările cu creştere demografică ca Brazilia, Australia, India, China, Rusia sau Canada au indubitabil şi creştere economică.

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a dat seama de acest lucru şi a încurajat printr-un pachet legislativ şi economic ca ruşii să procreeze. Astfel, Rusia, după 20 de ani, are un spor demografic pozitiv ce a dus la o creştere a economiei. În schimb în România clasa politică coruptă şi guvernanţii nu au nicio viziune economică şi socială, văzându-şi strict interesele mercantile de îmbogăţire imediată în dauna poporului. De 20 de ani niciun deputat sau senator român nu a venit în parlament cu un pachet legislativ de încurajare a natalităţii românilor pentru a nu dispărea ca popor în următorii 50 de ani, locul României să nu fie înlocuit de Rromânia, iar ţiganii să fie etnici majoritari. Pe de altă parte o vină substanţială o au şi românii însăşi, nu numai guvernanţii venali, pentru că, deşi numeroase familii au confortul cuvenit, nu fac mai mult de un copil. În loc să facă copii românii preferă o mobilă sau un televizor nou în casă şi o excursie la plaja mărilor calde. Un confort material egoist caracterizează numeroase familii de români, care în egocentrismul lor nu renunţă la beneficiile unei vieţi îmbelşugate şi cu numeroase călătorii, pe care venirea unui copil pe lume l-ar atenua sau incomoda. Şi BOR greşeşte că nu obligă familiile de preoţi ortodocşi să fie un exemplu creştin pentru enoriaşi, să procreeze doi-trei copii, ci mai nou preotesele pentru a trăi bine, în lux şi fără griji, nu nasc mai mult de un copil. Patriarhia are mijloacele administrative legale ca măcar familiile de preoţi să fie un exemplu de creştere a natalităţii românilor. Dacă nu se i-au urgent măsuri pe cale guvernamentală, parlamentară şi religioasă pentru revenirea sporului pozitiv al natalităţii, poporul român va dispărea de pe harta Europei în circa 50 de ani, conform cercetărilor sociologice. 

De Ionuţ Ţene – NapocaNews

Atât Kennedy, cât și Obama s-au evidențiat net atunci când le-a venit vremea să devină președinți ai Statelor Unite. Kennedy a fost primul președinte catolic, întrerupând un lung șir de președinți, format din 30 de anglo-saxoni protestanți, 3 de origine olandeză (Van Buren și cei doi Roosevelt) și doi germani sau elvețieni germani (Hoover și Eisenhower). Să recunoaștem că nu-i puțin lucru!

Nu de teamă că aș putea fi considerat rasist, ci din dorința nețărmurită de a fi imparțial, trebuie să admit că Obama, devenind primul afro-american președinte al Statelor Unite, l-a întrecut. Monopolul președinților albi a fost desființat nu de un afro-american de rând, ale cărui rădăcini sunt înfipte de generații în pământul american, ci de unul aparte, un kenyan de etnie luo. Și dacă Barack Obama senior, după un doctorat obținut la Harvard, s-a întors acasă, în Kenya, tot după un doctorat obținut la Harvard, juniorul a ajuns la Casa Albă. Este primul membru al etniei luo care se instalează în Biroul Oval.

Când vine vorba însă de Premiul Nobel, Obama se evidențiază de unul singur. În timpul primului său mandat, Obama a primit Nobelul pentru Pace pentru, spunea președintele Comitetului Nobel, „eforturile extraordinare de îndreptare a diplomației și a cooperării între popoare”.

Dacă Jimmy Carter, care a depus strădanii notabile pentru încheierea istoricului acord de pace între Egipt și Israel, a trebuit să aștepte 24 de ani pentru a intra în posesia lui, Comitetul Nobel n-a ezitat deloc atunci când a fost vorba de Barack Obama. Președintele american a primit onorantul premiu după doar 8 luni și 20 de zile de la intrarea sa în Casa Albă. În privinț lui Bill Clinton – cel care a mediat atât memorabilul acord de la Camp David, dar a făcut posibilă și istorica strângere de mână între Yitzhak Rabin și Yasser Arafat – Comitetul Nobel mai reflectează încă și acum. Așadar, dacă John Kennedy se prezintă onorabil în fața lui Obama, puși alături de acesta, Carter și Clinton se retrag, rușinați, într-unul din conurile de umbră ale istoriei.

Barack Obama i-a depășit pe toți predecesorii lui și în ceea ce privește deficitul financiar american. Dacă în timpul lui George Bush deficitul atinsesese cifra de 9 trilioane $, motiv ce l-a făcut pe Obama să-l eticheteze pe Bush drept „anti-patriot”, și să promită totodată reducerea deficitului cu 50% în patru ani, după primii „4 ani Obama” deficitul atinsese 20 trilioane $ fără ca nimeni să remarce ceva suspect la patriotismul președintelui democrat.

În vreme ce Ronald Reagan glumea pe seama deficitului, înainte de a-l reduce complet – „Nu mă sperie deficitul! E destul de mare ca să-și poarte singur de grijă” -, Obama a luat drept bune vorbele marelui său predecesor și, cu seriozitate și curaj, a lăsat deficitul să crească singur cu cheia de gât. Nici Ronald Reagan nu a scăpat de concurența acerbă a lui Barack Obama. Reagan a fost președintele care, în 1984, în timpul luptei ce a declanșat-o împotriva comunismului, a deschis la Vatican prima ambasada americană, gestul său reliefând nu numai importanța Sfântului Scaun în relațiile internaționale, ci și pe cea a parteneriatului cu marele papă, Ioan Paul al II-lea.

Președintele american, Barack Hussein Obama.

În 2013, în timpul luptei sale împotriva terorismului, Obama a dispus închiderea ei. De ce? Pentru că, trecând în revistă securitatea ambasadelor americane după atacul terorist asupra consulatului american din Benghazi, Departamentul de Stat a ajuns la concluzia că ambasada de la Vatican nu este deloc sigură. Astfel, Obama nu s-a mulțumit numai să declare, în repetate rânduri, că Al-Qaeda aparține trecutului, dar și-a regândit strategia, identificând simultan și un nou obiectiv. Nu putea rămâne fără adversar în confruntarea cu terorismul mondial.

Ni-i putem imagina pe înalții cardinali încinși cu centuri încărcate cu explozibili, asaltând ambasada americană de la Vatican, cu crucea într-o mână și kalașnikovul în alta, în timp ce călugări în sutane o incendiază trăgând asupra ei cu lansatoare portabile? Nu. În schimb, Obama, da!

Multă vreme s-a crezut că Richard Nixon, acest malefic personaj politic dăruit mai degrabă cu virtuți de agent secret decât cu calități de președinte, va rămâne veșnic singur, țintuit la stâlpul infamiei de mass-media și opinia publică americană datorită „afacerii Watergate”. Nu l-au putut salva nici demisia, nici cuvintele de pocăință rostite („Sunt un escroc”). N-a avut rival până când a ajuns Obama la Casa Albă.

„Scandalul PRISM”, „scandalul IRS”, „scandalul Associated Press”, scandalul „Mobilul lui Merkel”. Adică: supravegherea electronică a tuturor americanilor; Fiscul american implicat (lucru recunoscut în cele din urmă) în hărțuirea declanșată, de fapt o adevărată vânătoare, împotriva a 75 grupări de opoziție apropiate de mișcarea conservatoare Tea Party; Agenția de presă americană Associated Press denunțând public, la rândul ei, „o intruziune masivă și fără precedent” a Departamentului de Justiție – peste 100 de ziariști fiind spionați și monitorizați on-line; National Security Agency descoperită că monitorizează de câțiva ani telefonul mobil al cancelarului german Angela Merkel! Sau, cum ar spune Obama: „Yes, we can!”.

Oricum, rău cu rău, dar nemaifiind supravegheată de Obama, Merkel a căzut la schi. Tot e bine! Când spun asta mă gândesc la rușii care, nesupravegheați de Putin, cad răpuși în lifturile și scările blocurilor, sau se apucă să bea, în loc de votcă, ceai cu poloniu prin barurile londoneze, precum decedatul Alex Litvinenko.

Puțini au înțeles atunci mesajul vorbelor profetice rostite de Obama imediat după anunțarea rezultatelor alegerilor din 2008: „Schimbarea a sosit în America!”. Acum au înteles toți cum stă treaba cu schimbarea: președintele nu-și dă demisia, nu recunoaște că este un escroc și, bineînțeles, nu este criticat, acuzat, stigmatizat și crucificat pentru că, odată ajuns la putere, îsi hărțuiește adversarii politici și spionează, fără discriminare, aliații NATO, media și proprii cetățeni.

Prin urmare, Nixon și stâlpul său imaginar au rămas tot singuri. Deep Throat, Washington Post, Bob Woodward și Carl Bernstein n-au mai avut urmași. Obama află astfel ce bine e dacă nu ești un președinte republican. Să recunoaștem totuși că pe lângă Obama, Nixon pare azi un octogenar, ex CIA, aflat „în misiune” în Hyde Park, împreună cu doi foști buni colegi, Parkinson și Alzheimer.

În 1963, Onyango Okech Obama, unchiul președintelui, a intrat pe teritoriul Statelor Unite cu o viză de student. După ce viza i-a expirat, a decis să rămână clandestin în America, în ciuda ordinelor de expulzare. În timp ce nepotul său își lua doctoratul în drept la Harvard, el încălca legea americană. Chiar și după ce nepotu’ a ajuns președinte, a continuat să o facă. A încălcat-o mult timp, până când, prins conducând sub influența alcolului și arestat, le-a spus polițiștilor: „Cred că trebuie să sun la Casa Albă”.

Nu știu dacă i-a răspuns chiar nepotu’, dar este sigur că judecătorul Leonard Shapiro, care i-a înmânat cartea verde, l-a felicitat și i-a spus cu o întârzâiere de 50 de ani: „Welcome to America!”.

Nu mai contează că Barack Obama nu-și pomenește unchiul în cartea autobiografică Dreams from my father– lucrare semnată de el și scrisă de bunul său prieten, fostul terorist din Weather Underground, Bill Ayers –, deși a fost găzduit de acesta luni bune în perioada studenției. Doar n-am fi vrut ca președintele să-și demaște ruda clandestină în paginile ei. Important rămâne momentul încărcat de emoție când președintele american și-a cunoscut, în sfârșit, ruda apropiată.

Un președinte cu multe umbre în trecutul său.

Dacă ar avea timp, dar n-are, Hollywood-ul ar putea scoate o producție trăznet cu subiectul ăsta sau cu oricare altul, pentru că atunci când vine vorba de subiecte pentru scenarii de suspans nominalizate la Oscar sau investigații jurnalistice cu mare impact mediatic, persoana președintelui Obama se dovedește a fi o sursă inepuizabilă de fapte și lucruri șocante. În această privință, niciun președinte american nu îl poate egala, cu atât mai puțin depăși. Pentru a înețelege asta, trebuie numai să îi privești cu atenție certificatul de naștere afișat pe site-ul Casei Albe, așa cum a făcut-o și avocatul american Richard R. Silverlieb.

Afli astfel că Barack Obama este primul președinte american care s-a născut la o maternitate (Kapiolani Maternity& Gynecological Hospital) ce nu exista în momentul fericitului eveniment. Instituția a fost înființată în 1978, când „nou născutul”avea déjà 17 ani! De asemenea, locul unde a apărut pentru prima dată termenul de „afro-american” se află pe certificatul de naștere al lui Barack Hussein Obama cu toate că, în 1961, persoanele de culoare încă mai erau numite „negri”. El a început să fie folosit pentru desemnarea rasei persoanelor de culoare de-abia după 1980.

Afli cu surprindere și că tatăl președintelui s-a născut într-o țară care nu exista în 1961… Kenya, East Africa! Deși Kenya a fost creată în 1964, la 3 ani după nașterea lui Obama și la 28 de ani după nașterea tatălui său, ea numindu-se până atunci „British East Africa Protectorate”, certificatul de naștere emis în 1961 o menționa déjà. Dar nu trebuie să ne pierdem în hățișul nimicurilor.

Dacă tot a venit vorba de tatăl președintelui – despre care Barack Obama jr. (sau Bill Ayers, tot aia este) scria cu mândrie înDreams from my Father că a fost combatant în cel de al doilea război mondial -, constatăm că dacă acesta avea, conform aceluiași certificat, 25 de ani în 1961, suntem puși în fața unui caz de precocitate razboinică ieșit din tipare. Poate așa se explică și de ce Obama a luat Premiul Nobel după doar 8 luni și 20 de zile.

Gurile rele afirmă că certificatul de naștere al președintelui Obama ar fi fals; s-a făcut chiar și o anchetă pe tema asta. Pentru ca mainstream media americană nu spune nimic, înseamnă că certificatul este în regulă. Oricum, Loretta Fuddy – funcționara din Hawaii responsabilă cu publicarea certificatului de naștere buclucaș – a murit de curând într-un accident de avion, fiind de altfel și singura victimă.

Nu mai am de gând să mai zbor cu avionul, dar îmi mărturisesc îndoiala că certificatul de naștere ar fi fals. Cred mai degrabă că el este rezultatul erorilor comise de un funcționar, neglijent și vizionar, care n-a realizat că peste decenii greșeala sa îl va pune pe posesorul actului, ajuns președinte al Statelor Unite, în dificultate. Totul s-a coroborat cu lipsa de atenție a părinților față de o bucațică de hârtie, nu și față de copil.

Aceeași părere o am și despre cardul de asigurări sociale al președintelui. Deși rezident al statului Hawaii, Obama are un card de asigurări sociale cu un număr specific statului Connecticut, unde Obama nu a stat niciodată. Și pentru că nimeni nu mai are dubii că Obama este rezident al Connecticut-ului, așa cum Putin este rezident în Nebraska, cardul, ca și alte informații personale, a fost secretizat.

Nu înțeleg nevoia unora de transparență cu orice preț atunci când este vorba de persoana președintelui Obama pentru că nu contează dacă președintele este musulman cum spun unii, sau creștin cum spune el. Nu contează nici dacă are două cetățenii (americană și kenyană) sau trei, cu cea a tatălui adoptiv, indonezianul Soetero. Oricum, până la el toți președinții americani au avut doar una.

Tot așa, e lipsit de importanță e și faptul că ar fi fost înscris la două universități ca student străin și nu american. Are publicate și două cărți pe care le-a semnat el și le-au scris alții, și totul este în regulă. Nu mai contează că mulți, amintindu-și de președinția lui Obama, se vor gândi tardiv la „vorba” marelui comic Groucho Marx: „Am petrecut cu toții o seară minunată. Dar n-a fost aceasta”.

Ceea ce este cu adevărat important de reținut este că președintele Barack Obama va rămâne în istoria reală, cea de pe Wikipedia și cea scrisă de media și de filmele Hollywood-ului (istoria cunoscută de toți), ca un mare președinte și un mare democrat.

De Bogdan Calehari – In linie dreapta

sursa: obiectiv.info